Rutina idioata

(Ma enerveaza indivizii care nu au argumente. Oameni buni, sustineti-va parerile cat de cat.)

Saptamana asta, la o ora de romana in care domina aceeasi atmosfera de somn si voie buna, tresar la cuvintele profei : « repusa din nou ». Da, clar, era prinsa de subiect. Are o slabiciune pentru pleonasme (cu vreo 2 saptamani in urma ne tot povestea despre « continuitatea neintrerupta » a nu stiu carui cronicar), asa ca nici macar amuzant nu mi s-a mai parut.

In alta dimineata in care imi faceam entuziasmata intrarea in liceu, a inceput frate sa sune alarma din scoala, o alarma de aia de neam prost, asa cum suna pistoalele de jucarie cu multe beculete si extrem de enervante. Cred ca se auzea pe o raza de cativa zeci de km. Intrebarea este : care dracu’ sparge scoala la ora 7 jumate ? Sa fim seriosi : 1. hotii nu cred ca sunt asa matinali ; 2. doar un hot idiot se poate gandi sa jefuiasca o scoala ; 3. nu avea cum sa fie nici un elev intrat pe ascuns in cancelarie cu scopul de a-si motiva absentele din catalog – pentru asta exista metode mult mai bune, mai sigure, mai ingenioase. Concluzia : nu subestimati elevii si hotii. Cred ca se plictisea vreo cucoana de pe la secretariat si nu stia la ce e bun « butonu’ ala rosu » (Uuu, what does this button do ?!). Cum a fost pornita e una, dar cat le-a luat sa o opreasca intra deja in domeniul sf.

(Si cum ziceam, inca ma enerveaza oamenii fara argumente)

*profa (de romana) = specimen care incearca din rasputeri sa-si faca ora interesanta. (failed). Imbraca in figuri de stil tampite cele mai banale idei, cele mai generale chestii, pe care toata lumea le stie. Cand ocazional debiteaza ceva nou, sunt sanse de 99,9% sa fie o aberatie plictisitoare, pe care numai cei integrati in generatia mcdonald’s o pot aprecia. Da, e aia care crede ca studiul ei de caz e o experienta marcanta in viata noastra (trageti voi concluziile).

(Not very) Psycho Circus

Miercuri, la ora de romana eram in aula si asteptam sa prezinte niste colegi un studiu de caz. Pe langa faptul ca mie personal chestiile astea mi se par niste ...ma rog, totul a decrurs bine. Joi, tot la ora de romana, in clasa, discutam (adica profa monologa intens) despre « actiunea » desfasurata in ziua precedenta. Prima chestie pe care am observat-o a fost ca nota era oarecum influentata de cum erai imbracat la studiul de caz :adica la un cacat de ora in care trebuia sa citesti ceva de pe o foaie si sa faci totul sa para cat mai interesant, trebuia sa fii imbracat formal . Si specific ca nu erau prezenti decat colegii de clasa si profa (nul). Voua prezentarea unui studiu de caz in fata clasei vi se pare ceva formal ? Sau vroia profa sa ne pregateasca pentru momentul in care ne vom prezenta mandri proiectele in fata unui consiliu NASA ?

De altfel, la ora in care discutam despre cum a decurs minunatul eveniment, dupa fiecare nota pe care o punea profa, noi trebuia sa aplaudam. Ma simteam ca la circ. Eram in clasa, intre colegi si profa ne antrena in niste maimutareli autentice. A, si la un moment dat un coleg a fost intrebat daca « ar mai repeta experienta ». Asta e punctul maxim al penibilului vreodata atins la vreo ora de romana. Ce dracu’ ?! Daca asa ceva este considerata o experienta marcanta in viata individului, atunci traim degeaba.

Eu inteleg ca unii vor sa se bucure de fiecare secunda a vietii, da’ cat de disperati am devenit, fratilor ?

De ce exageram mereu asupra unor nulitati ?

Campanie anti-tehnologie

Vineri, in jur de ora 21. Peisaj pitoresc : ploaie, balti, noroi, gropi, conducte si eu in drum spre Rainbow. Si ca sa fie totul complet, la un moment dat, doi muncitori ( !) au inceput un schimb de replici foarte interesant. Atat de discret si romantic, incat toti insii aflati pe o raza de cativa zeci de metri ridicau intrebator cate o spranceana. Eh, aveau scuza ca intre cei doi era o distanta relativ m-a-a-a-a-re si era pacat sa o parcurga numai pentru asa un fleac.

Peste vreo 2 ore ajung acasa, citesc o revista despre Shakespeare (da, aia cu « 100 de personalitati »), dupa care incep un studiu serios si intens asupra fiecarui perete din camera. Rezultatul a fost nul. Imi fac curaj in cele din urma si deschid televizorul. Emisiunea lui Badea era spre sfarsit, dar am surprins o faza care mi-a placut. Nu stiu in ce imprejurare, de la cine si cum, tot ce imi amintesc este relatarea lui Badea despre o problema cu niste faxuri. A ajuns la un moment dat la o concluzie simpatica: « Fax you. ». Stiu ca poate parea insipid, inodor, incolor, da’ frate, ce tare mi se paru la momentu’ ala. Dupa ce s-a terminat « In gura presei », am pornit intr-o aventuroasa incercare de a cauta ceva la care merita sa-ti pierzi timpul uitandu-te. Fac un scurt rezumat al celor mai bune si pline de cultura posturi (ar fi mai corect zis canale, da’ hai, treaca) de televiziune.

Otv. Bai, va rog, gasiti-o pe Elodia, nu mai pot, pe bune, nu mai pot ! La stiri, in ziare, peste tot aud de Elodia. Mai am putin si o sa ma deconectez total de tot ce inseamna tehnologie.

Next : Etno Tv. Va puteti imagina si singuri. Dar macar nu era despre Elodia.

Punctul culminant al programului tv din acea seara a fost emisiunea de pe B1 tv : autentic top ( ?). Exact, un top autentico-manelistic. Am avut onoarea sa vad ce clipuri, ce capodopere ‘hau-liudiene’ produce muielistul de rand – o adevarata ungere de suflet. Am mai observat ca, in josul ecranului rula o mizerie de aia cu povesti manelizate de dragoste, compatibilitati, etc. Toate « bune » si « frumoase », pana cand un mic detaliu ma lasa masca. La jocul ala de compatibilitati apare : « Marius & Nicolae : 35% ». Ce ?! Ma mai uit odata, si inca o data, si inca o data...vad bine, "Marius & Nicolae", jur ! Concluzie : gheii manelistici isi fac teste de compatibilitate. (35% ? slabut, baieti.). Bun. Apare dintr-odata o pupaza pe post de prezentatoare care mi-a atras atentia prin fraza : « Urmatoarea pozitie in top este ocupata de Stefan de la Barbulesti, un VETERAN al muzicii lautaresti si J-A-Z-Z. » ?!?!?! Respir cu incredere si ma uit sa vad despre ce e vorba. Acest veteran recunoscut al muzicii JAZZ, avea un clip impresionant. Canta despre « baietelul » lui. Da, in clip aparea si « baietelul », o ditamai matahala, impodobit cu lanturi si ghiuluri. O dulceata, ce mai. N-am mai rezistat, am inchis tv-ul.

O concluzie finala ? (old school) Cartoon Network ruleaza.

Adrenalina si sentimente patriotice

Tocmai mi-am dat seama ca mereu trebuie sa ma straduiesc pentru a-mi aduce aminte ce fac dimineata.De exemplu, habar n-am ieri cum am ajuns la scoala, ce am avut primele ore, pe unde am vegetat in pauze, s.a.m.d. Eh, nu-mi fac prea multe griji in privinta asta pentru ca si-asa dimineata e cea mai neimportanta parte a zilei. Nu se intampla nimic ce ar putea conta (inafara de dimineata in care am inaugurat oficial podul din fata blocului). Actiunea in sine a zilei incepe mai inspre pranz, cand se mai dezmorteste atmosfera si de asemenea se mai incalzeste putin afara, atat cat sa poti chiuli de la scoala pe o temperatura cat de cat.

Si, bineinteles, firul amintirilor mele din ziua precedenta incepe din momentul in care coboram spornic pe scarile liceului cu scopul de a iesi cat mai repede din scoala. Dea, trebuia sa dam test la bio, numai ca eu, in ultimele doua saptamani nu am simtit nici o atractie fata de cele 10 pagini A4 pe care ar fi trebuit sa le invat. Oricum, revenind la chiulul in sine, am tras concluzia ca elevul vrea sa simta adrenalina. Cel mai bun exemplu ar fi cel de ieri. Desi nu era nici un profesor prin preajma (si chiar daca era, cui credeti ca-i pasa ?), procesul de coborare a scarilor plus iesitul vijelios din incinta scolii a durat maxim 30 de secunde. Si nu, nu a fost din cauza ca pe culoare s-au pus camere de filmat. Hai totusi sa gandim logic : tot ce se filmeaza apare pe un ecran de televizor de ala adus cu pile in tara pe vremea comunismului. Sunt in jur de 15 camere in tot liceul, deci, automat, ecranul va fi impartit in 15 patratele, fiecare patratel dezvaluind zeci de intamplari interesante pe minut, cum ar fi : oameni care intra in baie, oameni care ies din baie, oameni care urca scarile, oameni care coboara scarile, oameni care merg, oameni care stau, etc. Si toata actiunea este intens analizata de un individ care se uita hipnotizat la ecran. Voi chiar credeti ca IQ-ul acelui individ e suficient de mare pentru a recepta atata informatie minuscula redata intr-un timp relativ scurt ?

Ma rog, setea de adrenalina incearca sa fie satisfacuta si in curtea liceului, pe care am strabatut-o ca un grup de tatari, uitandu-ne de mai multe ori sa vedem daca gardianul scolii nu vine dupa noi, desi el n-avea absolut nici un stres si noi stiam asta. Statea si rumega alene, uitandu-se in gol. Ei, macar am chiulit ca la carte. Suntem fraieri oricum.

Tot ieri, mai inspre seara, desi imi parea rau ca nu am mai apucat sa-mi iau bilete la piesa de teatru cu Florin Piersic, am compensat oarecum pierderea. Am fost la liceul de arta la un recital foarte fain de jazz, unde, am constatat cu uimire ca sala (de 100 de locuri) era plina, devenise neincapatoare, se statea chiar si pe jos. Macar in domeniul culturii ar fi cazul sa evoluam.

Azi, am zis din nou pas activitatii scolare pentru 2 ore, din simplul motiv ca imi era somn (bine, se si zvonea ca ne asculta diriga la chimie si in asemenea cazuri nu sunt chiar omul riscului). In drum spre casa mi-a atras atentia un nene de vreo 60-65 de ani, care avea maxim 45 kg si cam 1.55 m. Individu era imbracat intr-un costum foarte country de blugi si pe cap purta o palarie. Pe scurt, arata ca o vrabie costumata in cowboy. Si din ciclul « mica, mica, da’ ridica », avea frate niste corzi vocale de se dezumflau cauciucurile masinilor din parcare cand vorbea (mentionez ca purta o discutie foarte antrenanta la telefon). Trebuia sa ma opresc macar 2 minute sa studiez fenomenul, asa ca m-am prefacut interesata de un afis de prin preajma. Am uitat sa spun ca omul-vrabie era incaltat cu niste ciocate de alea care la mers se aud mai ceva decat tocurile lu’ maica-mea. Mai mult de jumatate din convorbirea telefonica a constat in multe si repetate interjectii, presarate pe alocuri cu intrebarea : « Unde sunteti cu banca ? ». Clar. Dupa 1 minut m-am dat batuta. Ma amuza prea tare imaginea de cowboy subnutrit a individului, in plin contrast cu aptitudinile vocale ale unui Tarzan autentic.

Ajung acasa, imi verific mailul : concertul Helloween si Gammaray s-a anulat. Motivul? Lipsa salii de spectacol si nu mai stiu ce. Nu mai conteaza acum de ce, cand si cum, important este faptul in sine. In acel moment ma aflam in apogeul unei stari nervoase acute. Dar oricum nu are nici un rost. Cum au zis multi, in Ungaria nu se anuleaza nici un concert, ceea ce ar trebui sa dea oarecum de gandit.

Cand am vazut asta, am simtit pe deplin ca traiesc in Romania.

Super varza, frate!

Blog scurt: Codru' frate cu romanu'!

SOMN = s.n. Stare fiziologică normală şi periodică de repaus a fiinţelor, necesară redresarii forţelor, caracterizată prin încetarea totală sau parţială a funcţionării conştiinţei, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulaţiei, a respiraţiei şi prin vise; starea celui care doarme.

In sfarsit o dimineata cum de 2 zile n-am mai avut parte : o dimineata in care nu a trebuit sa mai sar peste groapa din fata blocului pentru a ma integra in civilizatie. De azi trecerea dinspre civilizatie spre « acasa » si viceversa se face prin intermediul unui pod. Multumiri speciale muncitorilor ( ?!) care « evolueaza » cu spor in fata blocului.

Prima ora : istoria. Eh, de fapt prima ora oficiala a fost sportul, dar hai sa nu exageram cu constiinciozitatea chiar din prima luna de scoala. Revenind la istorie, la un moment dat vine vorba despre democratie si intelegerea ei. Pornim de la ideea ca « democratia inseamna ca individul poate face tot ce vrea, fara a-i deranja pe cei din jur ». Profu’ a pus foarte bine problema. Daca vrei sa te dezlantui, ai putea sa mergi in centrul orasului si sa incepi sa urli, sa se gaseasca unu’ care sa sune la politie si in final sa beneficiezi de o plimbare moca cu duba. In putine cuvinte, te-ai supt. Sau, ai putea sa mergi sa-ti eliberezi energia undeva in padure, ca si-asa ursu’ n-are telefon. Bun exemplu, insa individul poate interpreta asta in nenumarate feluri. Ar putea considera de acum incolo padurea ca rezolvare a tuturor problemelor sale. Ar putea folosi drept motto indemnul: “Nu ai voie sa faci aia sau aialalta in oras? Du-te in padure !». Indemn de la care se vor trage derivatele : « Nu poti alerga dezbracat prin curtea blocului, ca in urmatoarele 2 minute apare politia ? Du-te in padure ! » ; « Nu iti poti poti satisface toate poftele sexuale acasa, in dormitor pentru ca deranjezi vecinii ? Du-te in padure ! » , s.a.m.d. Individul poate avea chiar scuza ca s-a inspirat din folclor : « codru’ frate cu romanu’ »
*enthusiastic face*.

Asadar, e bine sa nu dam astfel de exemple libertine celor din jur, sau cel putin sa ne oprim cand vedem perechi de ochi privindu-ne cu deosebit interes atunci cand vorbim. Sfatul meu : urlati pe strada, faceti sex acasa, in pat, PROTEJATI NATURA!

S.O.S. (too bad!): oameni nerealizati si gropi

Nervi = s.f. Stare de enervare, de încordare nervoasă; iritare, surescitare.

Ora 7:25. O mutra seaca si cu ochii rosii urca gales pe scarile liceului. Dea, eu. Desi la acea ora aia, fata mea nu era in stare sa exprime nici un sentiment de orice natura ar fi el, eram fericita ca primisem in urma cu 2 minute o insigna de la Sab. Repet, aceasta fericire se consuma deep inside, fata mea avand aceeasi expresie constanta de doua puncte si o bara ( :| ), ca in fiecare dimineata, de altfel.

La prima ora, diriga ne imparte niste chestionare de alea enervante cu intrebari de genul : «care este cea mai mare realizare a ta ? », « cum crezi ca te vad ceilalti ? », etc. Stau si ma gandesc : ce %$#%$ de ‘mare realizare’ puteam sa am eu la 17 ani ?! Analizez situatia : trag cu ochiul si observ ca pentru majoritatea colegilor, intrarea la liceu (de fapt, intrarea la ACEST liceu...) constituia o realizare. Hm, eu chiar nu pun in calcul asta. Nu mi se pare o realizare. La urma urmei toti idio... rectific : toti indivizii intra la liceu, e un scop comun si, hai sa fim seriosi, extrem de usor de atins. Next : nu-mi venea absolut nici o idee. Eu de fapt nici macar realizarea de a fi zis primul cuvant « mama » nu am avut-o. Din surse stravechi, am aflat ca primul meu cuvant a fost « Nu ! » (cu tonul de exclamatie inclus :)), pacat ca nu stiu care a fost circumstanta ce m-a determinat sa-mi incep activitatea de a bate campii cu acest cuvant.

Oricum, un lucru e clar : primul meu « Nu ! » mi-a marcat personalitatea, devenind tic verbal, motto, etc. Si daca tot am deviat de la un subiect pe care oricum nu mi-l propusesem, mi-am amintit si faptul ca eu pronuntasem pentru prima data « mama » destul de tarziu. Probabil pentru ca e blonda si nu-mi prea inspira incredere la vremea aia (nu ca situatia s-ar fi schimbat cu mult, da’ deh...).

Revin la ora de dirigintie. Trecusera zeci de minute din dimineata si fata mea isi capatase prima expresie pe ziua de azi : confuzie, bre ! Stateam si ma holbam la intrebarea aia nula, derulasem o parte din lunga istorie a vietii mele si, nimic... Ma simteam un om nerealizat. Concluzia a fost o bara orizontala in dreptul intrebarii. Dar stai! Brusc mi-a aparut in fata mutra dopata si simpatica a lui Keith Richards pe scena. Da, mai! Am vazut vara asta Rolling Stones live! Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine asta chiar semnifica o realizare. Tai linia aia enervanta si scriu.

Si totusi, oameni buni, nu mai intrebati copiii de 17 ani despre realizarile lor, ii demoralizati. :)

Peste multe ore, inspre seara. Imi amintesc ca trebuie sa ajung la sediul unei firme de curierat sa-mi iau biletele pentru concertul Deep Purple (happy about it, of course). Cobor din scara, fac 2 pasi, dar ce sa vezi ? In fata scarii mele de bloc, da’ EXACT in fata, au inceput astia sapaturile pentru nu stiu ce conducte. Asadar eram in fata unei gropi adanci si lungi, nu aveam pe unde sa trec, in jur roiau o gramada de muncitori (nu trebuie sa spun mai mult, right ?) si escavatoare, etc. Nici macar un pod de ala anemic nu au pus, ca poate na, mai vor eventual sa mai iasa locatarii in lume.

Ma simteam ca cel mai nefericit, calic, zice-ti-i cum vreti voi naufragiat. Vroiam neaparat biletele pentru concert, asadar mi-am luat avant si am facut un salt eroic peste groapa. Mentionez ca prin tot orasul se fac astfel de reparatii, deci, imaginati-va ca drumul meu catre locatie a fost o adevarata aventura presarata de expresii tipice(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^$&%amp;%amp;%amp;%amp;% de conducte si gropi », etc) unui cetatean care vrea totusi sa circule pe un teren drept si cat de cat sigur.

Nu stiu de ce, da’ imaginea orasului presarata de gropi, mormane de noroi, muncitori, etc imi inspira comunism. Si cand am zis « comunism » mi-am amintit involuntar de Georgescu (din postul trecut).

Deci, imaginea dezolanta a unui camp minat + Georgescu mimand miscarea de flexie in fata clasei = l.o.v.e.

In momentul de fata, pisica mea cred ca incearca sa sodomizeze o bucata de celofan. Ma duc sa o ajut.

Din ciclul "Cat de mare poate fi un ou mic?"

Lene = Faptul de a se complăcea în inactivitate; înclinaţia celui căruia nu-i place, care nu doreşte, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească;

Exact. Stare generala pe ziua de azi si nu numai.

Azi, la 7:15 cand am iesit din casa, am sesizat cu uimire ca am niste vecini 'hyper' care fac cartofi prajiti de cum se crapa de ziua. Baaai, e 7 si un sfert dimineata, pt D-zeu, eu abia ma concentram sa deslusesc scarile cu scopul de a nu o lua in cap! Chestia asta cu generatia McDonald's o ia rau pe aratura. In fine.

De la scoala, singurul lucru care merita mentionat e ora lui Georgescu*. De la inceputul anului scolar si pana in prezent, in fiecare miercuri dimineata, Georgescu intra in labu' de bio, asezand pe catedra si deschizandu-si vesnica servieta. Azi, cum eram intr-o pasa mai boema si vedeam oarecum in ceata, in decursul catorva secunde am avut vaga impresie cum ca individu si-ar fi deschis laptopu pe caterda, faza foarte matrix, de altfel. Ma gandeam ce consecinte as fi putut suporta daca-l intrebam ceva de wireless. Ma rog, am ranjit in gol si m-am intors sa studiez atmosfera clasei - somn frate, ochi umflati si priviri pierdute - macar eram un tot unitar :).
Tot ora de bio. De obicei, pauza e la si 20. Cand avem ora cu Georgescu, mai devreme de si 28 n-ai sanse... Eh, si uite-asa, pe la si 26 noi scriam definitia tecii de mielina sau mielinei (parca?) in timp ce individu' desena neuroni pe tabla. Ora a fost incheiata cu brio pe la si jumate cu afirmatia: "Maine va ascult!" Entertaining.

Din ce s-a petrecut in restul zilei nu mai tin minte mare lucru. Stiu doar ca am dormit mult dupa ce m-am intors de la scoala. A, da, la fizica Milici s-a pus pe ascultat, mai hotarat ca niciodata sa se razbune pe notele mari pe care probabil le vom (voi) lua la testul precedent (starting to feel happy about it).



*Georgescu = fost (actual?) prof de bio, cu o puternica influenta comunista; exact tipu' de individ care vine zilnic imbracat in sacou (mentionez: [...] zilnic imbracat in acelasi sacou), cravata, fericitul posesor al unei serviete din perioada renascentista, s.a.m.d.