You're nothing!
YOU'RE NOTHING!!
HAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!
YEAH!
H E L I C O P T E R !!!
(se potriveste cu titlul blogului si cu starea mea actuala)
PS: Ma, voi ati observat pana acum ce voce scremuta si enervanta are Cameron Diaz? :-/. Ceva gen redneck woman, da, asta cred ca e cea mai buna comparatie.
Note: Acum ar trebui sa invat la bio.
O chestie care ma enerveaza:
Zilele trecute imi povestea cineva cum un ‘prieten’ i-a facut nu stiu cate tampenii pe toata durata ‘prieteniei’ lor si acum, dupa ce in sfarsit si-a dat seama, se afla intr-o ‘profunda suferinta’ – problema banala in aparenta, dar foarte aiurea in esenta, oricat de ‘lame’ ar parea. Eu am reactionat cam prompt si acum imi pare rau, dar imi sustin in continuare punctul de vedere. Ma enerveaza foarte tare atunci cand oamenii insista in niste relatii de orice natura care pur si simplu e evident ca nu isi au rostul (cum era si problema in cauza). Oamenii care iti demonstreaza prin toate mijloacele ca nu merita, trebuie evitati – e unul dintre putinele clisee care chiar e adevarat si sanatos de aplicat. Imi place sa numesc indivizii in cauza “oameni jalnici” sau “laba trista”, indiferent de sex. Si sunt de parere ca aceste nulitati trebuie deletate din primele momente in care se observa cele mai vagi semne caracteristice speciei. Nu va faceti griji, acestia nu vor ramane niciodata singuri. Indivizii din categoria “oameni jalnici” sunt in numar mare si in crestere, asa ca vor avea companii valoroase din aceeasi specie. Fiti comozi si nu va complicati viata.
Alta chestie care ma enerveaza:
Toata treaba asta cu asteptarea entuziasta a Craciunului, a inceput sa ma dezguste de ceva timp. De n ani majoritatea asteapta Craciunul ca sa manance (si doar ca sa manance). Cu aproximativ 1 luna inainte, vezi bantuind prin toate magazinele fete flamande care isi fac « aprovizionarea pentru sarbatori ». Toti isi pun pe la geamuri instalatii, beculete care de care mai kitschoase si mai colorate, de se lumineaza tot cartierul. Isi “impodobesc” casele cu nu stiu cate saptamani inainte. Pai oameni buni, deja cand o sa vina “marele moment” totul va parea sec, nu va mai avea absolut nici un farmec, mai putin farfuria din fata voastra, ma rog. In toate localurile, din noiembrie incepe repertoriul de colinde si miros de scortisoara. Si pe bune ca in ritumu’ asta, cand vine in sfarsit Craciunul ni se acreste si de colinde si de brazi impodobiti si de tot. Pana si azi, din camionul Rosalului se auzea dat la maxim “Astazi s-a nascut Hristos”. Sa fim seriosi: cator indivizi credeti ca le mai pasa ca “astazi s-a nascut Hristos?”. Nu ca as fi eu aia care e in masura sa tina morala religioasa, dar macar nu fac asa un tam-tam din toata sarbatoarea asta. Mai pe scurt, mesajul e: Ho, ma, ca vin oricum alea 3 zile in care bagati in voi ca niciodata, nu trebuie sa va pregatiti si sa intrati in atmosfera cu 1 luna inainte. Ca si completare, o sa pun mai jos niste piese foarte miez cu care ma integrez eu in spiritu’ Craciunului.
(O oaie, doua oi, trei oi, patru oi, cinci oi, sase oi, ....., 756 de oi. Clar. Nu pot dormi. In fine.)
Miercurea trecuta Georgescu si-a schimbat sacoul si cravata ! Si cand si-a deschis servieta, ce sa vezi ? Dinauntru, stralucea o doza de Cola. Georgescu bea Cola ?!...Nu, rectific : Georgescu bea cola din doza?! E o imagine ambiguua: un individ la costum, cu mustata alba si care exprima prin fiecare por al pielii un aer comunist, desfacandu-si o doza de Cola. Actiunea in sine de a desface o doza mi se pare prea mult, prea nou pentru el. Ce bautura i s-ar potrivi lui Georgescu ? Pauza. ...................................................................................................................... A, da !
Weekendul asta am fost la
Update : ieri m-am intalnit cu Georgescu pe strada. Ne-am aruncat reciproc niste priviri foarte brutal death metal.
In ultimul timp simt cum germenii plutesc veseli prin aer. Chiar ma mirasem cum de moaca mea inca ramasese senina printre atatea fete cu ochii lasati si frecvent mascate de servetele. Ei iata ca pana azi mi-a fost. Concluzia : imi simt capul ‘ceva’ mai greu decat de obicei, vad in ceata (ceea ce nu e neaparat rau din anumite puncte de vedere) si cand ma plictisesc conjug in minte verbul “a respira”, sau mai bine zis « a putea respira ». Well, momentan urechile imi sunt invadate de un tiuit enervant si pe fundal winampu’ baga mare un « Die, die my darling » (la fix !).
Si totusi cred ca o sa incerc sa adorm.
O oaie, doua oi !, trei oi !, patru oi !, cinci oi !, sase oi !,...
Concluzia acestei saptamani : nu m-am obisnuit nici pana acum sa ma trezesc la 6 :50, sunt facuta sa dorm (muult) ! Cine a zis vreodata ca atmosfera de dimineata e proaspata si frumoasa, ori a trait intr-un loc fain, unde chiar puteai sa te bucuri de natura in fiecare moment al zilei, ori a fost un idiot, ori se trezea mai tarziu decat mine. Eu in fiecare dimineata aud cum croncane ciorile tot drumul inspre scoala. Dar nu merg eu weekendu’ asta la Paltinoasa, la Iggy sa-mi reincarc fortele ?! Asa ca...Irina, incalzeste casa, pregateste-mi un pat, ‘cause here I come!
A, si alt eveniment important din saptamana asta a fost momentul in care am facut scor record la Quadra Pop, joi, in ora de franceza. Si tot la ora de franceza, numai ca marti, o colega care mi-a zis ulterior ca vrea sa-si pastreze anonimatul, (desi, hai sa fim seriosi, stiti toti cine e >:) ) ne-a dovedit noua tuturor ca ‘telenovica’ intra adanc in subconstient, cand in loc de ‘aussi’, a trantit un ‘tambien’. Si in final si-a incheiat ‘discursionul’ cu « avec ma mere ma inteleg mai bine ».
« Gogomanition, va !... »
Zilele trecute am aflat ca in engleza expresia « the real McCoy » e echivalenta cu « the real thing ». Cum ar fi sa merg pe strada si sa strig dupa cineva: “hey, you are the real McCoy!”.
Si tot zilele trecute, iata ce am gasit pe oDC:
Uitati numai ce urmeaza dupa folderul cu « Black & Death ». Tot ce pot sa spun este ca individul are niste gusturi complexe nevoie mare. Sau poate ca, in acel folder avea sortate manele de alea ‘brutal’ gen ‘sa moara dusmanii mei’.
Saaangeeeee !
Intrebarea zilei : de ce toti indivizii, indiferent de sex au poze facute de sus (in jos) ? .Mie personal pozele alea mi se par de-a dreptu’ hidoase. Fac ‘subiectul’ sa arate ca un peste esuat. Inteleg sa fie o poza, doua, dar fratilor, fenomenul ia amploare !
(Daca vreti sa va faceti poze de sus (in jos) si nu cunoasteti regulile, cititi in continuare.)
Tehnica acestor capodopere fotografice ar fi : mana pozitionata la minim 30 de cm deasupra capului, privirea directionata spre obiectiv (sau nu), ochii cat mai bulbucati...si click ! Voila ! Pentru un efect maxim, ochelarii cu rama groasa purtati strict din motive estetice (daca se poate zice asa...) sunt solutia. Daca aveti ochi frumosi, acnee sau nasul mare si nu stiti cum sa va mai etalati atuurile, stati linistiti, toate cele mentionate mai sus pot fi observata usor intr-un mod cat se poate de natural, nu va mai straduiti inutil sa le scoateti in evidenta.
Sa trecem la lucruri mai...ma rog...
Azi am vazut un meltean, posesor al unei masini de n zeci de mii de euro probabil, care se falfaia prin oras cu volumul dat putin mai tare decat un claxon de tir. Individul asculta melodia aia pe care o aud la toate majoratele, sigur o stiti, singurele versuri pe care le-am retinut si de care, de asemenea am ramas marcata sunt : « uuu, you touch my tralala, mmm my ding ding dong ». Suna cunoscut, nu ? Eh, ulterior am aflat ca melodia e o prelucrare a unei piese de prin anii ’80, dar ideea e aceeasi. Bai, eu inteleg ca anumite parti ale corpului au fost denumite de-a lungul timpului sub diferite forme ciudate, dar chiar sa ajungem la niste ‘cuvinte’ formate din cateva silabe repetate (mai pe scurt -> interjectii) ? Cu totii ne iubim radacinile, dar interesul pe care il manifestam asupra paleoliticului si caracteristicilor lui, mai ales punerea in practica a acestora este ingrijorator. Ori, se pare ca unora le e mai usor sa inteleaga niste interjectii decat niste cuvinte. Iau ca exemplu, cuplul de viitor Ionel + Marioara (rustic). Pai in cativa ani singurul dialog intre Ionel si Marioara ar fi : « Eu Ion, tu Marioara, touch my tralala si hai sa ne ding ding dong ». Da-ti-o in tralalau’ ma-sii de treaba, regresam !
Ce pot sa mai spun ? Il citez pe Tibi :
(Azi am primit un mass chiar fain : Elodia, daca esti pe invisible da un BUZZ !)
Ieri, in ora de engleza, vazandu-ne brusc atat de interesati de studiul diencefalului si a emisferelor cerebrale (nu, mai degraba auzind-ne cum ne pregateam/rupeam/pozitionam fituicile, ca deh, mai era 1 ora pana la teza, trebuiau toate detaliile sa fie puse la punct - la propunerea lui Pufi (Pufi = Anca), din lipsa de lipici am lipit fituicile cu Orbit pt copii. -), profa* a avut o revelatie : « Viata e scurta, mai bine o dormiti ! ». Corect ! In fiecare dimineata cand suna alarma la 6 :50, ma gandesc la asta si o reprogamez la si 55. De obicei nu apuc sa dorm nici macar alea 5 minute in plus, pentru ca specimenul ce se vrea a fi pisica mea, incepe sa isi desfasoare procesul de trezire..Si credeti-ma, nu vreti sa stiti cat de amplu poate deveni un lucru aparent banal, tampit, mai ales cand e efectuat de o pisica si mai ales daca se afla la o distanta de aproximativ 10 cm de mine. Whatsoever, m-am trezit exact cum am specificat mai sus si am pornit inspre scoala, entuziasmata de faptul ca « Georgescu is back » pentru 2 saptamani.
Si cum miercuri prima ora avem ...ghici ce ? biologie !, in intervalul 7 :30 – 8 :23 (azi nu ne-a mai tinut pana la si 28 !) l-am studiat indelung pe prof. Nu va imaginati cu cata intonatie si dramatism de student (ratat sau intrat cu pile) la facultatea de teatru a putut sa predea lectia despre sistemul nervos vegetativ. La orice idee care i se parea interesanta, brusc, pupilele ochilor i se dilatau, intreaga mimica a fetei deborda suspans, iar cand ne dezvaluia intr-un final si restul propozitiei, ranjea plin de satisfactie.
Exemplu : « SNV** coordoneaza si regleaza ... » *respira adanc* « activitatea viscerala.» *cu un ton patimas*
Sau, simpla expresie de « actiune ergotropa » a fost pronuntata atat de clar, raspicat cu atata curiozitate, incat aveam impresia ca tipu’ crede ca preda in fata unui trib de cavemen. Cata pasiune! In fine, trecu si ora asta.
Pauza de dinaintea orei de romana: stateam cu Sab si frecam menta pe afara, cand aflu vestea ca « Baaaaaaaai ! Dam test la romanaaaa ! » Reactia mea a fost una tipica : « Ce pana mea?! Azi? Ora asta? Sunt varza!”. Si ca sa vedeti ca ceea ce invatam la biologie nu e inutil, uitati exact ce s-a intamplat din momentul acela, transpus in fraze stiintifice, predate de Georgescu la prima ora : (citat din caietul meu de biologie >:) )
« SNV simpatic are in general o actiune ergotropa, adica stimuleaza procesele eliberatoare de energie, pregatind organismul pentru « FUGA si LUPTA ! » ; face posibila adaptarea la situatii neobisnuite. »
Da, v-ati prins ! SNV-ul simpatic stimuleaza procesele eliberatoare de energie ; deci eu mi-am folosit energia in urcatul cat mai rapid al scarilor, o intrare rabufnitoare in clasa, am aruncat geaca pe mine intr-un timp record, am convins-o pe Cami ca e spre binele ei sa nu se bazeze pe fituici improvizate in 10 minute (profesionistii stiu de ce !) si aici s-a incheiat procesul de pregatiere, urmand etapa a 2a : « Fuga si lupta ! ». A urmat un adevarat galop pe scari, pana afara, pentru ca exista riscul de a ne intalni cu profa exact la jumatatea traseului. Totul a decurs ca la carte, am scapat de un test ambiguu, mi-am baut cafeaua pe o banca, la 0 grade s.a.m.d. Deci, SNV-ul simpatic a facut posibila adaptarea la situatii neobisnuite: "Cum sa chiulesti in 3 minute".
*profa de engleza = specimen sec, in a carui vocabular predomina interjectia « ăăăă », sub diferite intonatii si lungimi, care explica in cele mai mici detalii cerintele exercitiilor de genu’ : « Choose the correct form of the verbs in the brackets », dar care, pe ici pe colo mai are niste revelatii simpatice.
**SNV = Sistemul nervos vegetativ, idiotilor !
Ma enerveaza faptul ca ne incardram in generatia mcdonalds, care isi petrece tot timpul liber in fata unui ecran idiot. Messengerul e cea mai idioata inventie din toate timpurile, care nu face decat sa superficializeze relatiile de orice tip dintre oameni si sa dilueze personalitatile lor. Suntem stersi, nu avem nimic de spus, totul se rezuma la niste smileyuri tampite tastate pe « mess », sau niste discutii un pic mai banale decat « cum e vremea ? », samd. Toata viata sociala se rezuma la avatare, statusuri si la gandul ca « ce fain ar fi daca am avea si altceva de facut ». Dar ajung la trista concluzie ca numai aceste ganduri sunt de noi, cand ne vedem in fata unui fapt aproape implinit, avem tendinta de a zice « nu, eu nu ma mai complic, mai bine stau acasa, pe mess, imi continui activitatea banala de idiot banal cu cele mai banale replici si opinii ».
Alta parte proasta este aceea ca, chiar daca esti un om care ar fi in orice clipa dispus sa urce un munte impreuna cu cativa prieteni, lucrul in discutie devine absolut imposibil atunci cand, efectiv nu ai cu cine. Toti o sa gaseasca scuze idioate, care da, poate sunt in oarecare parte adevarate dar care in nici un caz nu ar fi un obstacol daca chiar iti doresti sa ai o viata inafara monitorului, a unui singur oras, etc.
Nu stiu cu ce suntem noi mai castigati fata de parintii nostri, nu stiu care e avantajul atator explozii tehnologice din jur. Ei macar aveau o comunicare normala, face to face cu prietenii, isi faceau prieteni noi pe o cale absolut normala, mergeau des in tabere si excursii, in concluzie se dezvoltau ca fiinte umane, erau liberi, lucru pe care noi in ritmu’ asta nu o sa-l reusim in veci.
Parerea mea este ca am devenit o generatie banala, suntem niste indivizi carora li s-a oferit pe tava un munte tehnologic. Degeaba pretindem ca am detine un orisicare spirit de aventura, daca atunci cand se ivesc ocaziile, ne fofilam in favoarea activitatilor ieftine de zi cu zi.
Marti seara, pe 30 octombrie, ma aflam in tren inspre Bucuresti, cu o mutra entuziasta, ma vedeam deja la concert. Inafara unor politisti care ne-au bagat un laser albastru fix in ochi, pentru a ne intreba doar daca « totul e in ordine », drumul a fost ok. Ar fi fost tare sa fi avut un laser de ala cu luminita in forma de clopotel sau femeie dezbracata, cum tin minte ca aveam cu totii prin clasa I. Era un « must have » al copilariei noastre zbuciumate. Eh, fiind vorba de politisti, nimic nu e imposibil.
Am ajuns in buc, am dat o raita prin gara ca sa ne trezim dupa care am luat metroul si am ajuns in Cismigiu. Rosalul era la datorie, cativa octogenari simpatici citeau presa, noi mergeam agale, observand procesul de trezire al sudistilor. Un pic mai tarziu, am luat-o inspre Jack si acolo am stat pana la 16:30 – 17, cand ne-am urnit spre stadionul Cotroceni.
Am prins un loc destul de bun, in fata scenei. Trupa de deschidere nu mi s-a parut cine stie ce. Dupa o intarzaiere de aproximativ o ora, s-au infiintat si cei de la Deep Purple pe scena. Nu are rost sa comentez cum a fost concertul, atmosfera, etc, pt ca subiectul a fost dezbatut de n ori, pe n siteuri si n posturi de televiziune. Ma rezum la a mentiona ca totul a fost extraordinar, chiar daca au intervenit pe ici pe colo cateva defectiuni tehnice. Fiecare solo in parte a fost impresionant, mie cel mai mult mi-a placut soloul de clape a lui Don Airey, punctul culminant fiind momentul in care a cantat o particica din « Rapsodia Romana » si « Ciocarlia ». Steve Morse e bun, foarte bun, nu are « ceva-ul » lui Blakcmore, dar stie ce face. Chiar daca nici Airey nu e Lord, nici Morse – Blackmore, ambii sunt ‘super tari, frate’. In general, multi sunt dezamagiti de faptul ca pe Gillan nu-l mai tine vocea sa cante “Child in Time” » asemenea ‘dezamagire’ mi se pare stupida. Cu trecerea timpului, e absolut normal sa nu mai ai aceleasi aptitudini vocale ca acum 20 de ani. Eh si chiar daca nu-l tine sa cante « Child in Time », omul inca poseda o voce inconfundabila si o energie de care multi insi duc lipsa. Concluzie : instrumentisti foarte buni, atmosfera pe masura, de asa experiente sper sa tot am parte.
Dupa concert, am « innoptat » in Jack cateva ore bune (spent quality time, though). A urmat drumul inspre gara si apoi inspre casa si multe ore de somn. Cateva zile dupa concert, fata mea inca a mai posedat zambetul ala de om entuziast, satisfacut, tot ce vreti voi.
(Ma enerveaza indivizii care nu au argumente. Oameni buni, sustineti-va parerile cat de cat.)
Saptamana asta, la o ora de romana in care domina aceeasi atmosfera de somn si voie buna, tresar la cuvintele profei : « repusa din nou ». Da, clar, era prinsa de subiect. Are o slabiciune pentru pleonasme (cu vreo 2 saptamani in urma ne tot povestea despre « continuitatea neintrerupta » a nu stiu carui cronicar), asa ca nici macar amuzant nu mi s-a mai parut.
In alta dimineata in care imi faceam entuziasmata intrarea in liceu, a inceput frate sa sune alarma din scoala, o alarma de aia de neam prost, asa cum suna pistoalele de jucarie cu multe beculete si extrem de enervante. Cred ca se auzea pe o raza de cativa zeci de km. Intrebarea este : care dracu’ sparge scoala la ora 7 jumate ? Sa fim seriosi : 1. hotii nu cred ca sunt asa matinali ; 2. doar un hot idiot se poate gandi sa jefuiasca o scoala ; 3. nu avea cum sa fie nici un elev intrat pe ascuns in cancelarie cu scopul de a-si motiva absentele din catalog – pentru asta exista metode mult mai bune, mai sigure, mai ingenioase. Concluzia : nu subestimati elevii si hotii. Cred ca se plictisea vreo cucoana de pe la secretariat si nu stia la ce e bun « butonu’ ala rosu » (Uuu, what does this button do ?!). Cum a fost pornita e una, dar cat le-a luat sa o opreasca intra deja in domeniul sf.
(Si cum ziceam, inca ma enerveaza oamenii fara argumente)
*profa (de romana) = specimen care incearca din rasputeri sa-si faca ora interesanta. (failed). Imbraca in figuri de stil tampite cele mai banale idei, cele mai generale chestii, pe care toata lumea le stie. Cand ocazional debiteaza ceva nou, sunt sanse de 99,9% sa fie o aberatie plictisitoare, pe care numai cei integrati in generatia mcdonald’s o pot aprecia. Da, e aia care crede ca studiul ei de caz e o experienta marcanta in viata noastra (trageti voi concluziile).
Miercuri, la ora de romana eram in aula si asteptam sa prezinte niste colegi un studiu de caz. Pe langa faptul ca mie personal chestiile astea mi se par niste ...ma rog, totul a decrurs bine. Joi, tot la ora de romana, in clasa, discutam (adica profa monologa intens) despre « actiunea » desfasurata in ziua precedenta. Prima chestie pe care am observat-o a fost ca nota era oarecum influentata de cum erai imbracat la studiul de caz :adica la un cacat de ora in care trebuia sa citesti ceva de pe o foaie si sa faci totul sa para cat mai interesant, trebuia sa fii imbracat formal . Si specific ca nu erau prezenti decat colegii de clasa si profa (nul). Voua prezentarea unui studiu de caz in fata clasei vi se pare ceva formal ? Sau vroia profa sa ne pregateasca pentru momentul in care ne vom prezenta mandri proiectele in fata unui consiliu NASA ?
De altfel, la ora in care discutam despre cum a decurs minunatul eveniment, dupa fiecare nota pe care o punea profa, noi trebuia sa aplaudam. Ma simteam ca la circ. Eram in clasa, intre colegi si profa ne antrena in niste maimutareli autentice. A, si la un moment dat un coleg a fost intrebat daca « ar mai repeta experienta ». Asta e punctul maxim al penibilului vreodata atins la vreo ora de romana. Ce dracu’ ?! Daca asa ceva este considerata o experienta marcanta in viata individului, atunci traim degeaba.
Eu inteleg ca unii vor sa se bucure de fiecare secunda a vietii, da’ cat de disperati am devenit, fratilor ?
De ce exageram mereu asupra unor nulitati ?
Vineri, in jur de ora 21. Peisaj pitoresc : ploaie, balti, noroi, gropi, conducte si eu in drum spre Rainbow. Si ca sa fie totul complet, la un moment dat, doi muncitori ( !) au inceput un schimb de replici foarte interesant. Atat de discret si romantic, incat toti insii aflati pe o raza de cativa zeci de metri ridicau intrebator cate o spranceana. Eh, aveau scuza ca intre cei doi era o distanta relativ m-a-a-a-a-re si era pacat sa o parcurga numai pentru asa un fleac.
Peste vreo 2 ore ajung acasa, citesc o revista despre Shakespeare (da, aia cu « 100 de personalitati »), dupa care incep un studiu serios si intens asupra fiecarui perete din camera. Rezultatul a fost nul. Imi fac curaj in cele din urma si deschid televizorul. Emisiunea lui Badea era spre sfarsit, dar am surprins o faza care mi-a placut. Nu stiu in ce imprejurare, de la cine si cum, tot ce imi amintesc este relatarea lui Badea despre o problema cu niste faxuri. A ajuns la un moment dat la o concluzie simpatica: « Fax you. ». Stiu ca poate parea insipid, inodor, incolor, da’ frate, ce tare mi se paru la momentu’ ala. Dupa ce s-a terminat « In gura presei », am pornit intr-o aventuroasa incercare de a cauta ceva la care merita sa-ti pierzi timpul uitandu-te. Fac un scurt rezumat al celor mai bune si pline de cultura posturi (ar fi mai corect zis canale, da’ hai, treaca) de televiziune.
Otv. Bai, va rog, gasiti-o pe Elodia, nu mai pot, pe bune, nu mai pot ! La stiri, in ziare, peste tot aud de Elodia. Mai am putin si o sa ma deconectez total de tot ce inseamna tehnologie.
Next : Etno Tv. Va puteti imagina si singuri. Dar macar nu era despre Elodia.
Punctul culminant al programului tv din acea seara a fost emisiunea de pe B1 tv : autentic top ( ?). Exact, un top autentico-manelistic. Am avut onoarea sa vad ce clipuri, ce capodopere ‘hau-liudiene’ produce muielistul de rand – o adevarata ungere de suflet. Am mai observat ca, in josul ecranului rula o mizerie de aia cu povesti manelizate de dragoste, compatibilitati, etc. Toate « bune » si « frumoase », pana cand un mic detaliu ma lasa masca. La jocul ala de compatibilitati apare : « Marius & Nicolae : 35% ». Ce ?! Ma mai uit odata, si inca o data, si inca o data...vad bine, "Marius & Nicolae", jur ! Concluzie : gheii manelistici isi fac teste de compatibilitate. (35% ? slabut, baieti.). Bun. Apare dintr-odata o pupaza pe post de prezentatoare care mi-a atras atentia prin fraza : « Urmatoarea pozitie in top este ocupata de Stefan de la Barbulesti, un VETERAN al muzicii lautaresti si J-A-Z-Z. » ?!?!?! Respir cu incredere si ma uit sa vad despre ce e vorba. Acest veteran recunoscut al muzicii JAZZ, avea un clip impresionant. Canta despre « baietelul » lui. Da, in clip aparea si « baietelul », o ditamai matahala, impodobit cu lanturi si ghiuluri. O dulceata, ce mai. N-am mai rezistat, am inchis tv-ul.
O concluzie finala ? (old school) Cartoon Network ruleaza.
Tocmai mi-am dat seama ca mereu trebuie sa ma straduiesc pentru a-mi aduce aminte ce fac dimineata.De exemplu, habar n-am ieri cum am ajuns la scoala, ce am avut primele ore, pe unde am vegetat in pauze, s.a.m.d. Eh, nu-mi fac prea multe griji in privinta asta pentru ca si-asa dimineata e cea mai neimportanta parte a zilei. Nu se intampla nimic ce ar putea conta (inafara de dimineata in care am inaugurat oficial podul din fata blocului). Actiunea in sine a zilei incepe mai inspre pranz, cand se mai dezmorteste atmosfera si de asemenea se mai incalzeste putin afara, atat cat sa poti chiuli de la scoala pe o temperatura cat de cat.
Si, bineinteles, firul amintirilor mele din ziua precedenta incepe din momentul in care coboram spornic pe scarile liceului cu scopul de a iesi cat mai repede din scoala. Dea, trebuia sa dam test la bio, numai ca eu, in ultimele doua saptamani nu am simtit nici o atractie fata de cele 10 pagini A4 pe care ar fi trebuit sa le invat. Oricum, revenind la chiulul in sine, am tras concluzia ca elevul vrea sa simta adrenalina. Cel mai bun exemplu ar fi cel de ieri. Desi nu era nici un profesor prin preajma (si chiar daca era, cui credeti ca-i pasa ?), procesul de coborare a scarilor plus iesitul vijelios din incinta scolii a durat maxim 30 de secunde. Si nu, nu a fost din cauza ca pe culoare s-au pus camere de filmat. Hai totusi sa gandim logic : tot ce se filmeaza apare pe un ecran de televizor de ala adus cu pile in tara pe vremea comunismului. Sunt in jur de 15 camere in tot liceul, deci, automat, ecranul va fi impartit in 15 patratele, fiecare patratel dezvaluind zeci de intamplari interesante pe minut, cum ar fi : oameni care intra in baie, oameni care ies din baie, oameni care urca scarile, oameni care coboara scarile, oameni care merg, oameni care stau, etc. Si toata actiunea este intens analizata de un individ care se uita hipnotizat la ecran. Voi chiar credeti ca IQ-ul acelui individ e suficient de mare pentru a recepta atata informatie minuscula redata intr-un timp relativ scurt ?
Ma rog, setea de adrenalina incearca sa fie satisfacuta si in curtea liceului, pe care am strabatut-o ca un grup de tatari, uitandu-ne de mai multe ori sa vedem daca gardianul scolii nu vine dupa noi, desi el n-avea absolut nici un stres si noi stiam asta. Statea si rumega alene, uitandu-se in gol. Ei, macar am chiulit ca la carte. Suntem fraieri oricum.
Tot ieri, mai inspre seara, desi imi parea rau ca nu am mai apucat sa-mi iau bilete la piesa de teatru cu Florin Piersic, am compensat oarecum pierderea. Am fost la liceul de arta la un recital foarte fain de jazz, unde, am constatat cu uimire ca sala (de 100 de locuri) era plina, devenise neincapatoare, se statea chiar si pe jos. Macar in domeniul culturii ar fi cazul sa evoluam.
Azi, am zis din nou pas activitatii scolare pentru 2 ore, din simplul motiv ca imi era somn (bine, se si zvonea ca ne asculta diriga la chimie si in asemenea cazuri nu sunt chiar omul riscului). In drum spre casa mi-a atras atentia un nene de vreo 60-65 de ani, care avea maxim 45 kg si cam 1.55 m. Individu era imbracat intr-un costum foarte country de blugi si pe cap purta o palarie. Pe scurt, arata ca o vrabie costumata in cowboy. Si din ciclul « mica, mica, da’ ridica », avea frate niste corzi vocale de se dezumflau cauciucurile masinilor din parcare cand vorbea (mentionez ca purta o discutie foarte antrenanta la telefon). Trebuia sa ma opresc macar 2 minute sa studiez fenomenul, asa ca m-am prefacut interesata de un afis de prin preajma. Am uitat sa spun ca omul-vrabie era incaltat cu niste ciocate de alea care la mers se aud mai ceva decat tocurile lu’ maica-mea. Mai mult de jumatate din convorbirea telefonica a constat in multe si repetate interjectii, presarate pe alocuri cu intrebarea : « Unde sunteti cu banca ? ». Clar. Dupa 1 minut m-am dat batuta. Ma amuza prea tare imaginea de cowboy subnutrit a individului, in plin contrast cu aptitudinile vocale ale unui Tarzan autentic.
Ajung acasa, imi verific mailul : concertul Helloween si Gammaray s-a anulat. Motivul? Lipsa salii de spectacol si nu mai stiu ce. Nu mai conteaza acum de ce, cand si cum, important este faptul in sine. In acel moment ma aflam in apogeul unei stari nervoase acute. Dar oricum nu are nici un rost. Cum au zis multi, in Ungaria nu se anuleaza nici un concert, ceea ce ar trebui sa dea oarecum de gandit.
Cand am vazut asta, am simtit pe deplin ca traiesc in Romania.
Super varza, frate!
SOMN = s.n. Stare fiziologică normală şi periodică de repaus a fiinţelor, necesară redresarii forţelor, caracterizată prin încetarea totală sau parţială a funcţionării conştiinţei, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulaţiei, a respiraţiei şi prin vise; starea celui care doarme.
In sfarsit o dimineata cum de 2 zile n-am mai avut parte : o dimineata in care nu a trebuit sa mai sar peste groapa din fata blocului pentru a ma integra in civilizatie. De azi trecerea dinspre civilizatie spre « acasa » si viceversa se face prin intermediul unui pod. Multumiri speciale muncitorilor ( ?!) care « evolueaza » cu spor in fata blocului.
Prima ora : istoria. Eh, de fapt prima ora oficiala a fost sportul, dar hai sa nu exageram cu constiinciozitatea chiar din prima luna de scoala. Revenind la istorie, la un moment dat vine vorba despre democratie si intelegerea ei. Pornim de la ideea ca « democratia inseamna ca individul poate face tot ce vrea, fara a-i deranja pe cei din jur ». Profu’ a pus foarte bine problema. Daca vrei sa te dezlantui, ai putea sa mergi in centrul orasului si sa incepi sa urli, sa se gaseasca unu’ care sa sune la politie si in final sa beneficiezi de o plimbare moca cu duba. In putine cuvinte, te-ai supt. Sau, ai putea sa mergi sa-ti eliberezi energia undeva in padure, ca si-asa ursu’ n-are telefon. Bun exemplu, insa individul poate interpreta asta in nenumarate feluri. Ar putea considera de acum incolo padurea ca rezolvare a tuturor problemelor sale. Ar putea folosi drept motto indemnul: “Nu ai voie sa faci aia sau aialalta in oras? Du-te in padure !». Indemn de la care se vor trage derivatele : « Nu poti alerga dezbracat prin curtea blocului, ca in urmatoarele 2 minute apare politia ? Du-te in padure ! » ; « Nu iti poti poti satisface toate poftele sexuale acasa, in dormitor pentru ca deranjezi vecinii ? Du-te in padure ! » , s.a.m.d. Individul poate avea chiar scuza ca s-a inspirat din folclor : « codru’ frate cu romanu’ »
*enthusiastic face*.
Asadar, e bine sa nu dam astfel de exemple libertine celor din jur, sau cel putin sa ne oprim cand vedem perechi de ochi privindu-ne cu deosebit interes atunci cand vorbim. Sfatul meu : urlati pe strada, faceti sex acasa, in pat, PROTEJATI NATURA!
Ora 7:25. O mutra seaca si cu ochii rosii urca gales pe scarile liceului. Dea, eu. Desi la acea ora aia, fata mea nu era in stare sa exprime nici un sentiment de orice natura ar fi el, eram fericita ca primisem in urma cu 2 minute o insigna de la Sab. Repet, aceasta fericire se consuma deep inside, fata mea avand aceeasi expresie constanta de doua puncte si o bara ( :| ), ca in fiecare dimineata, de altfel.
La prima ora, diriga ne imparte niste chestionare de alea enervante cu intrebari de genul : «care este cea mai mare realizare a ta ? », « cum crezi ca te vad ceilalti ? », etc. Stau si ma gandesc : ce %$#%$ de ‘mare realizare’ puteam sa am eu la 17 ani ?! Analizez situatia : trag cu ochiul si observ ca pentru majoritatea colegilor, intrarea la liceu (de fapt, intrarea la ACEST liceu...) constituia o realizare. Hm, eu chiar nu pun in calcul asta. Nu mi se pare o realizare. La urma urmei toti idio... rectific : toti indivizii intra la liceu, e un scop comun si, hai sa fim seriosi, extrem de usor de atins. Next : nu-mi venea absolut nici o idee. Eu de fapt nici macar realizarea de a fi zis primul cuvant « mama » nu am avut-o. Din surse stravechi, am aflat ca primul meu cuvant a fost « Nu ! » (cu tonul de exclamatie inclus :)), pacat ca nu stiu care a fost circumstanta ce m-a determinat sa-mi incep activitatea de a bate campii cu acest cuvant.
Oricum, un lucru e clar : primul meu « Nu ! » mi-a marcat personalitatea, devenind tic verbal, motto, etc. Si daca tot am deviat de la un subiect pe care oricum nu mi-l propusesem, mi-am amintit si faptul ca eu pronuntasem pentru prima data « mama » destul de tarziu. Probabil pentru ca e blonda si nu-mi prea inspira incredere la vremea aia (nu ca situatia s-ar fi schimbat cu mult, da’ deh...).
Revin la ora de dirigintie. Trecusera zeci de minute din dimineata si fata mea isi capatase prima expresie pe ziua de azi : confuzie, bre ! Stateam si ma holbam la intrebarea aia nula, derulasem o parte din lunga istorie a vietii mele si, nimic... Ma simteam un om nerealizat. Concluzia a fost o bara orizontala in dreptul intrebarii. Dar stai! Brusc mi-a aparut in fata mutra dopata si simpatica a lui Keith Richards pe scena. Da, mai! Am vazut vara asta Rolling Stones live! Nu stiu altii cum sunt, dar pentru mine asta chiar semnifica o realizare. Tai linia aia enervanta si scriu.
Si totusi, oameni buni, nu mai intrebati copiii de 17 ani despre realizarile lor, ii demoralizati. :)
Peste multe ore, inspre seara. Imi amintesc ca trebuie sa ajung la sediul unei firme de curierat sa-mi iau biletele pentru concertul Deep Purple (happy about it, of course). Cobor din scara, fac 2 pasi, dar ce sa vezi ? In fata scarii mele de bloc, da’ EXACT in fata, au inceput astia sapaturile pentru nu stiu ce conducte. Asadar eram in fata unei gropi adanci si lungi, nu aveam pe unde sa trec, in jur roiau o gramada de muncitori (nu trebuie sa spun mai mult, right ?) si escavatoare, etc. Nici macar un pod de ala anemic nu au pus, ca poate na, mai vor eventual sa mai iasa locatarii in lume.
Ma simteam ca cel mai nefericit, calic, zice-ti-i cum vreti voi naufragiat. Vroiam neaparat biletele pentru concert, asadar mi-am luat avant si am facut un salt eroic peste groapa. Mentionez ca prin tot orasul se fac astfel de reparatii, deci, imaginati-va ca drumul meu catre locatie a fost o adevarata aventura presarata de expresii tipice(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^(« *&#$^$&%amp;%amp;%amp;%amp;% de conducte si gropi », etc) unui cetatean care vrea totusi sa circule pe un teren drept si cat de cat sigur.
Nu stiu de ce, da’ imaginea orasului presarata de gropi, mormane de noroi, muncitori, etc imi inspira comunism. Si cand am zis « comunism » mi-am amintit involuntar de Georgescu (din postul trecut).
Deci, imaginea dezolanta a unui camp minat + Georgescu mimand miscarea de flexie in fata clasei = l.o.v.e.
In momentul de fata, pisica mea cred ca incearca sa sodomizeze o bucata de celofan. Ma duc sa o ajut.
