Deep Purple

Marti seara, pe 30 octombrie, ma aflam in tren inspre Bucuresti, cu o mutra entuziasta, ma vedeam deja la concert. Inafara unor politisti care ne-au bagat un laser albastru fix in ochi, pentru a ne intreba doar daca « totul e in ordine », drumul a fost ok. Ar fi fost tare sa fi avut un laser de ala cu luminita in forma de clopotel sau femeie dezbracata, cum tin minte ca aveam cu totii prin clasa I. Era un « must have » al copilariei noastre zbuciumate. Eh, fiind vorba de politisti, nimic nu e imposibil.

Am ajuns in buc, am dat o raita prin gara ca sa ne trezim dupa care am luat metroul si am ajuns in Cismigiu. Rosalul era la datorie, cativa octogenari simpatici citeau presa, noi mergeam agale, observand procesul de trezire al sudistilor. Un pic mai tarziu, am luat-o inspre Jack si acolo am stat pana la 16:30 – 17, cand ne-am urnit spre stadionul Cotroceni.

Am prins un loc destul de bun, in fata scenei. Trupa de deschidere nu mi s-a parut cine stie ce. Dupa o intarzaiere de aproximativ o ora, s-au infiintat si cei de la Deep Purple pe scena. Nu are rost sa comentez cum a fost concertul, atmosfera, etc, pt ca subiectul a fost dezbatut de n ori, pe n siteuri si n posturi de televiziune. Ma rezum la a mentiona ca totul a fost extraordinar, chiar daca au intervenit pe ici pe colo cateva defectiuni tehnice. Fiecare solo in parte a fost impresionant, mie cel mai mult mi-a placut soloul de clape a lui Don Airey, punctul culminant fiind momentul in care a cantat o particica din « Rapsodia Romana » si « Ciocarlia ». Steve Morse e bun, foarte bun, nu are « ceva-ul » lui Blakcmore, dar stie ce face. Chiar daca nici Airey nu e Lord, nici Morse – Blackmore, ambii sunt ‘super tari, frate’. In general, multi sunt dezamagiti de faptul ca pe Gillan nu-l mai tine vocea sa cante “Child in Time” » asemenea ‘dezamagire’ mi se pare stupida. Cu trecerea timpului, e absolut normal sa nu mai ai aceleasi aptitudini vocale ca acum 20 de ani. Eh si chiar daca nu-l tine sa cante « Child in Time », omul inca poseda o voce inconfundabila si o energie de care multi insi duc lipsa. Concluzie : instrumentisti foarte buni, atmosfera pe masura, de asa experiente sper sa tot am parte.

Dupa concert, am « innoptat » in Jack cateva ore bune (spent quality time, though). A urmat drumul inspre gara si apoi inspre casa si multe ore de somn. Cateva zile dupa concert, fata mea inca a mai posedat zambetul ala de om entuziast, satisfacut, tot ce vreti voi.